CLASIFICAREA PELETELOR

La peletele mici, crapul da peste o nada atragatoare, pe care n-o poate culege dintr-o inghititura. Ca si la porumb, grau sau amestecuri de seminte, trebuie sa ramana pe loc si sa-si bata capul cu aceste granule gustoase, care se topesc chiar in timp ce sunt consumate. Sunt o sursa de hrana care dispare. Cu un termen clasic, peletele produc un efect de preocupare. Si cu cat crapul sta mai mult pe zona nadita si devine mai absorbit in aceasta hranire, cu atat creste si posibilitatea sa ajunga sa ia si momeala. Peletele mari sunt pur si simplu o alternativa la boiliesurile tari sau solubile. 

Pentru a le mari eficienta, pescarii folosesc amestecuri de pelete cu continut, arome si dimensiuni diferite. Deseori, combinatia este facuta intre o peleta cu dizolvare rapida (produsa prin compresie) si una cu dizolvare medie sau lenta (produsa prin extrudare), pentru a oferi o nada care se dizolva treptat. Nu exista insa nicio regula pentru combinatiile de pelete, orice se poate combina cu orice. Poti avea orice fel de pelete in combinatia ta, dar nu toate peletele sunt la fel de bune si tine de fiecare sa gaseasca o formula care da rezultate. Multi pescari, daca au incredere intr-un boilies, tind sa ia si peletele complementare. Producatorii stiu asta si a devenit o obisnuinta pentru unele firme sa scoata boiliesuri in tandem cu pelete avand aceeasi aroma si culoare. Prin folosirea acestor pelete complementare, amplifici semnalul de hrana al boiliesurilor fara riscul de a satura pestele. In cazul in care peletele complementare nu exista, ti le poti face singur. Pelete de peste extrudate, neutre, cu un continut mic de ulei si o aroma discreta si naturala, devin pelete complementare foarte bune daca sunt aditivate cu dipul boiliesurilor. Peletele vor absorbi dipul si eventual culoarea si vor transmite in apa atractantii lichizi. Multe pelete complementare gata facute sunt produse prin glazurare, in acelasi mod.

Ca si la boilies, exista o clasificare sezoniera a peletelor. Clasificarea nu e riguroasa si se poate inregistra anomalia de a prinde peste folosind pelete care, teoretic, n-ar fi trebuit sa dea rezultate - sau invers! Poate cel mai important aspect este continutul de ulei. Peletele uleioase, cum sunt cele de pastrav, somon sau cambula (halibut), nu trebuie folosite pe apa rece. Uleiul formeaza o cortina in jurul peletelor, care nu se dizolva cum trebuie sau nu se dizolva deloc, daca apa e foarte rece. In cazul in care sunt mancate, pestele se alege cu o hrana pe care o va asimila greu. De notat aici ca primavara, cand apa e inca rece si crapul incepe hrana, printre cele mai des folosite sunt peletele de bloodworm, cu extract de larve de chironomide. Primavara are loc o explozie naturala a chironomidelor, pestele se hraneste intens cu ele, pentru ca se gasesc din belsug, si sincronizarea dintre ce ofera nada si ce se gaseste in apa din abundenta e teoretic optima. Doar teoretic. Nu vad cum ar putea exista o legatura intre peletele de chironomide si semnalul aminoacid prin care pestele este atras de chironomidele vii. Asta nu inseamna ca peletele de chironomide nu prind peste, dar la fel de bine se pot folosi pelete de CSL. Vara isi intra in rol peletele uleioase, din fainuri de peste. Cele mai accesibile sunt peletele pentru pastrav. In Anglia, la inceputul anilor 70, au fost primele pelete preluate din acvacultura de pescari. Erau inmuiate cu apa clocotita si facute pasta, iar mai tarziu au fost introduse in nadirea de intretinere, alaturi de seminte. Crapii se dau in vant dupa ele. Mai complexe, dar si mai scumpe sunt peletele de cambula (halibut), popularizate dupa 1990 de Kevin Maddocks sub numele de Carp Nuggets (pepite de crap). Sunt printre cele mai apreciate si se gasesc sub aproape toate dimensiunile, de la 2-3mm la 30mm. O dovada in plus a eficientei lor este faptul ca faina de pelete de cambula se foloseste cu succes ca ingredient in retete de boilies.