CAPTURI... DE VIS

Pentru un lac de aproape 400 de hectare, Caldarusani avea locuri putine. Portiuni lungi de mal erau inaccesibile, datorita cortinelor dese de stuf sau datorita falezelor prea abrupte. Locurile bune erau si mai putine, intelegand prin asta locurile care iti ofereau acces la structuri, care la randul lor tineau peste. Fiindca desi prima regula era ca pescuitul e mai eficient pe structuri, a doua regula era ca nu toate structurile iti garanteaza ca prinzi. Unele erau ignorate complet de crap, altele erau vizitate doar in anumite parti ale anului sau cand apa avea un anumit nivel (nivelul putea sa fluctueze). Structurile erau de obicei vizibile - stufarisuri in mal, cocioace ancorate, margini de plaur. Sub apa, topografia nu oferea prea multe. Existau unele gropi si agataturi, dar substratul era in general monoton. Pe fund aveai un strat de mal si cocioc mort, care crea in anumite locuri asa-numitul „fund dublu" - cociocul se ridica singur la suprafata vara, pe calduri mari, formand insule negre, iar dupa cateva zile sau saptamani se scufunda la loc. Pe structurile care tineau peste, erau mici locuri fierbinti care deveneau punctele cele mai productive. Le descopereai treptat. De exemplu, pe plaur cresteau arbusti ca niste salcii pitice, numiti zalogi, ale caror crengi coborau sub apa. Erau agatatori dure, cu greu scoteai un crap mare din ele, insa puteai fi sigur ca gasesti peste acolo. Zonele cu ape deschise ma inspirau mai putin.

Strategia de nadire se lega de localizare. Nadirea era ineficienta daca nu era aplicata acolo unde statea pestele. Crapii nu cautau nada, aveau probabil destula hrana naturala la dispozitie si nu ieseau de sub plauri sau din desisul de stuf care le oferea mancare si adapost. Desi cea mai mare parte a crapilor provenea din populari, Caldarusani se manifesta ca un lac salbatic, unde pestele adopta un comportament prudent si nu era usor de prins. Cea mai eficienta metoda de a-i capta interesul era prenadirea. E drept ca prenadirea lua timp, dar era un timp pe care il recuperai cand incepeai sa prinzi. Ca alternativa, nadirea in timpul partidei era si ea o solutie daca partida avea cel putin doua zile. Altfel, pe locuri noi, in partide scurte si fara o nadire care sa-si faca efectul, exista si riscul sa nu prinzi nimic. Si nu pentru ca balta n-ar fi avut peste. Nadirea extinsa, pe zone largi, era ineficienta, fiindca multa iesea din raza de actiune a pestelui. Era de preferat o nadire in linie, pe marginile dantelate ale plaurilor sau in desisul de stuf. Nada in sine era formata aproape numai din boiliesuri de 20-24mm. Fishmeal-urile faceau legea. Birdfood-urile dulci prindeau numai ciortan. Crapii nu erau interesati de „bomboane". Pestele voia o mancare serioasa, nu raspundea la pacaleli. Nici macar in materie de pop-up-uri. Cele mai eficiente pop-up-uri erau cele rulate pe mix de boilies cu granule de pluta. Semintele erau o sabie cu doua taisuri. Iti aduceau peste, dar mai ales peste mic. Daca le foloseai ca garnitura la boilies, in doze mici, pe farfuria de nada, erau utile in sezonul rece. Vara, daca acopereai vadul cu o mocheta de seminte si foloseai seminte si la montura, aveai mai multe sanse la ten, decat la crap mare.

De fapt, lacul nu dadea niciodata crapi mari, desi exemplarele de pana la 15kg erau frecvente. De aici intrebarea-cheie a tuturor anilor pe care i-am petrecut pe Caldarusani si careia n-am reusit sa-i gasim un raspuns: cum a fost posibil sa prindem atat de multi crapi de doua cifre, dar sa nu ajungem la exemplarele cu adevarat importante? Parea ca lacul isi stabilise un plafon in dreptul pragului de 15kg, pentru ca toate capturile noastre se opreau acolo. Densitate prea mare de peste mic? Absenta unei surse de hrana naturala consistenta, formate din raci sau scoici? Productivitate biologica scazuta? Greu de spus. Stand de vorba cu alti pescari, auzisem destule povesti cu crapi capitali, dar care nu erau altceva decat mitologia obisnuita din jurul oricarui lac de mare intindere, creata de oameni care nu vazusera un peste mare in viata lor. Totul se baza pe legende, nu pe adevar. Orice captura era inflorita, iar crapii de 10-12kg pe care ii prindeam li se pareau enormi. In relatarile hiperbolice ale paznicilor sau proprietarilor lacului, deveneau trofee impresionante. Acu' a luat unu' de 20 de kile, in fata mea! spunea la telefon cate un paznic, admirand un exemplar care abia daca avea jumatate din greutatea pe care i-o atribuise. Si toata lumea era dispusa sa creada. Cu peisajele lui panoramice si aerul lui pictural, de carte postala, Caldarusani parea mediul perfect pentru a produce trofee. Apele mari si salbatice au un mister anume. In fata unui lac care se intinde de aici si pana la apusul soarelui, poti visa capturi fabuloase.