REVOLUTIA FISHMEAL-URILOR

Dintre toate tipurile de boilies, cele pe baza de faina de peste (fishmeal) au devenit cele mai populare datorita eficientei lor universale. Dar n-a fost intotdeauna asa. Fred Wilton, omul care a inventat boiliesurile, era adeptul proteinelor lactice si, sub influenta lui, proteinele lactice au fost considerate mult timp ingredientul-cheie al boiliesurilor cu valoare nutritiva ridicata. Revolutia fishmeal-urilor a fost declansata la jumatatea anilor 80 de firma engleza Premier Baits, fondata de pescari tineri si fara experienta. Unul dintre ei, Geoff Bowers, debutase in pescuitul la boilies de putina vreme si incepuse sa testeze, impreuna cu cercul lui de prieteni, un ingredient inca prea putin cunoscut la acea data, care se numea CLO. In paranteza fie spus, pescarii de astazi se vor mira de ce avea nevoie un pescar incepator, cum era Geoff Bowers, sa-si faca singur mixul de boilies si sa testeze diverse ingrediente. Raspunsul e: pentru ca nu existau inca boiliesuri sau mixuri gata facute si nici ingredientele nu erau puse la dispozitia pescarilor cu informatiile de rigoare. Toti isi rulau propriile boiliesuri pe mixuri concepute de ei, asa cum se pricepeau, si testau ingrediente deseori in absenta oricarei informatii.

CLO era un birdfood comercializat de firma olandeza Sluis si se gasea la pet-shop-urile locale, la cantitati mici si la un pret scazut, deci era accesibil si unor pescari cu buget redus. Geoff Bowers si prietenii lui au facut primele teste folosind mixuri pe baza de proteine lactice (toata lumea pescuia cu proteine lactice), dar care puneau diverse probleme - se considera ca boiliesurile aveau nevoie de prenadire si ca putea fi eficiente doar intr-un interval relativ scurt de timp, existand riscul sa se strice. Ca sa poata fi folosite, se pastrau la congelator, iar in timpul partidei se tineau la rece, in recipiente izoterme, ca sa nu se acreasca. Geoff Bowers nu era multumit de reteta pe baza de proteine lactice cu care pescuia si s-a gandit ca n-are nimic de pierdut daca introduce in mix CLO, tinand cont ca altii facusera deja acelasi lucru si reusisera sa prinda peste. La primul test, boiliesurile cu CLO n-au prins nimic, insa doza de CLO era mica, insuficienta pentru a schimba profilul boiliesurilor. Unul dintre prietenii lui Geoff a facut un test cu 50% CLO in mix, alaturi de proteine lactice, si cu boiliesul rezultat a avut o partida buna, lucru care le-a dat de gandit tuturor, cu atat mai mult cu cat pestii prinsi eliminau pe saltea boiliesuri, ceea ce insemna ca le puteau digera usor.

Pasul urmator pentru Geoff Bowers a fost sa introduca faina de peste in reteta de boilies, pe langa proteinele lactice. Auzise de un pescar care avusese rezultate cu un mix care continea faina de peste si ulei de peste si s-a gandit sa faca un test similar. A introdus in mix o faina de peste si o combinatie de uleiuri - 15ml ulei de cod si 3ml ulei de herring la o livra (453g) de mix - in partea lichida. Boiliesurile rezultate au dat rezultate, dar nu mai bune ca altele, deci faina de peste nu parea sa aiba vreun efect special. Problema acestor teste era ca proteinele lactice in doze mari continuau sa fie elementul central al mixurilor de boilies, in acord cu filosofia epocii, si fie ca erau combinate cu CLO, fie ca erau combinate cu faina de peste, progresele nu erau semnificative. Dozele mari de proteine lactice faceau boiliesurile greu digerabile.