RETETA SUCCESULUI

In ciuda unei primaveri foarte reci si umede, Varlaam a explodat in aprilie si mai cu o colectie de trofee pe care n-o anticipasem decat partial. Ploua cu crapi mari. Crapii de 18-20kg se prindeau frecvent. Exemplarele sub 15kg devenisera neinteresante. Statisticile nu spun insa niciodata tot adevarul. Erau destui pescari carora lacul nu le oferea decat zile grele de asteptare, dar isi gaseau motivatia in pestii mari pe care ii vedeau prinzandu-se in jurul lor. Lacul se promova prin galeria de trofee, fara sa-si ascunda catusi de putin gradul de dificultate. Ar fi fost absurd sa-l prezinti ca pe un lac usor. In niciun caz nu e un lac pentru incepatori, uneori e greu si pentru pescari experimentati. Pentru a-l face cat mai accesibil, cea mai buna solutie era aceea de a le da pescarilor o abundenta de informatii, sub toate formele si pe toate canalele, de la filme si articole la subiecte de discutie pe forumuri.

Dupa euforia de primavara, caldura verii - corelata cu abundenta de hrana naturala - a trimis lacul in apatie si pescuitul a devenit cu atat mai mai greu, dar si mai interesant. Pe unele standuri, alta data era suficient sa te lipesti cu montura de malul opus, s-o asezi usor sub crengile unui copac aplecat peste apa, care iti servea drept reper, sa arunci o mana de nada deasupra si sa prinzi peste mare. Sezonul de vara a nuantat lucrurile. Standuri pana atunci neproductive au inceput sa dea rezultate. Standuri bune s-au golit de peste cate o saptamana sau doua - sau poate ca pestele era tot acolo, dar nu mai raspundea la tehnicile obisnuite. Boiliesurile au facut loc semintelor si invers. Cand apa s-a racit, toamna, crapii s-au mutat pe apa adanca si a inceput o cautare frenetica a adancimilor la care erau dispusi sa manance. Vantul, lumina, temperatura si stabilitatea vremii erau factori de influenta. Reteta succesului nu era neaparat sa iti rezervi un stand bun, fiindca niciun stand nu-ti garanteaza ca prinzi, ci sa cauti pestele, dar in acelasi timp sa il si astepti. Aparent, cautarea si asteptarea se bat cap in cap: daca astepti cu monturile puse gresit, astepti degeaba si rabdarea e o greseala; dar nici sa schimbi monturile prea des, ca pe alte lacuri, nu e o solutie. Cele mai bune rezultate le-au avut cei care au pescuit mult, pentru ca au putut sa inteleaga miscarea pestelui.

Varlaam nu e un lac terminat, e un proiect in desfasurare. Sectorul B ramane pentru moment o enigma, care se va rezolva cand va putea fi pescuit mai mult si mai bine. Sectorul A nu e nici el lipsit de surprize si continua sa apara crapi mari noi. Interesul pentru lac e in crestere, din motive care tin de facilitati, de profilul lacului, mai ales de faptul ca pestii continua sa creasca, dar poate ca si de atmosfera creata pe lac. Cu forma lui de peninsula, sectorul A obliga pescarii sa campeze relativ aproape unii de altii si ceea ce parea a fi un inconvenient a devenit cumva un castig, pentru ca multi se cunosc si au creat un climat de camaraderie in confruntarea cu pestele. Monturi, nade, strategii de nadire sau locuri fierbinti, toate circula de unii la altii si sunt considerate informatii comune. Frecvent, balizele sunt lasate pe apa pentru cei care urmeaza sa preia standul, fiindca gasirea locurilor bune e partea cea mai grea a partidei. Pescuitul ramane complicat, Varlaam e un lac fara retete, singura reteta e perseverenta. Nu e exclus ca, in perspectiva, sa devina si mai complex, daca va fi pescuit non-stop, dar toate astea au si un avantaj important: lipsa densitatii de ciortan te ajuta sa ajungi mai usor la exemplarele mari. Nu prinzi mult peste mic, nu consumi cantitati importante de nada. Strategia principala se bazeaza pe cautare. In forma actuala, pescuitul la Varlaam e un joc de sah cu trofee. 

Articol ilustrat cu fotografii de peisaj de George Andrei.