Deși voi încerca în cele ce urmează să ajung la câteva concluzii, aș atrage atenția că subiectul este prea general și, totodată, nu îmi dau seama cum anume ne-ar putea ajuta oricare dintre aceste teorii în pescuit.
Aș începe cu câteva întrebări "ajutătoare". Ce înțelegem prin pești mici? Ai menționat caras și plătică. Caras de 200g sau de 2kg? Plătică de 500g sau de 5kg? Ceilalți pești de talie mică nu ne interesează (obleți, roșioare etc.)? Despre care crapi vorbim, ce talie: ciortani sau exemplare mari? Despre ce ape vorbim: limpezi sau "mocirle" - cum sunt mai toate lacurile de la noi - în care vederea crapului are un rol limitat (spre zero)? Prin zone cu pește mic ne gândim la pești aflați la nivelul substratului, între ape sau în aproprierea suprafeței apei? Și nu în ultimul rând, cine este autorul (sau autorii, dacă sunt mai mulți) celor două teorii? M-ar interesa în special pentru cea de-a doua. Autorul primei teorii înclin să cred că este Ken Townley. Conform afirmațiilor sale, atragerea peștilor pașnici mici este strategia pe care o folosește cel mai des pe lacuri noi, în ideea că aceștia vor atrage peștii mari.
Crapii au spirit de turmă, în sensul că preferă compania, în special la exemplarele de talie mică (ciortanii). Crapii de talie mare sunt preponderent solitari în sezonul cald dar de multe ori sunt însoțiți de alți crapi de mărime apropiată. Sunt teorii - dar nu am găsit studii științifice - care susțin că ar putea exista o comunicare - să-i zicem primitivă - între crapi. Cel mai probabil mă gândesc că ar putea fi la nivelul semnalelor chimice, deși am văzut ipoteze care iau în calcul și sunetele.
Localizarea hranei se face în principal prin chemo-recepție. La fel, există teorii care avansează ipoteza mecano-recepției. Oricum, simțul vizual este în plan secundar chemo-recepției în procesul de hrănire (identificarea surselor de hrană), cu condiția ca apa să fie suficient de limpede. Tot chemo-recepția este cea care joacă un rol important - prin detectarea substanțelor chimice - în reproducere și evitarea unor pericole (cum ar fi peștii răpitori).
Instinctul de supraviețuire dictează prioritățile crapului (și altor animale). Cele mai importante sunt hrănirea și perpetuarea speciei. Acestea sunt atât de puternice încât sunt cazuri în care animalele ajung să ignore semnalele de pericol (vezi antilopa care trebuie neapărat să bea apa chiar dacă riscul să fie omorâtă de crocodil este foarte mare). Codul genetic îi "spune" că dacă nu bea apa, moartea este certă. Pe când, dacă se hidratează, moartea este posibilă (doar dacă o prinde crocodilul).
Față de peștii mari, cei de talie mică au nevoie de un procent de hrană mai mare raportat la masa proprie, de aceea, de exemplu, ciortanii și carașii sunt mai "disperați" să caute și să găsească mâncare decât exemplarele mari de crap.
Am făcut această introducere ca să-mi "fundamentez" opinia cu privire la cele două terorii din mesajul tău: simpla prezență a peștilor mici nici nu atrage, nici nu ține la distanță crapii mari. Ceea ce s-ar putea întâmpla însă, este ca "adunătura" de pește mic să fie detectată de peștii răpitori, caz în care efectul ar putea fi chiar opus: să sperie alți pești (inclusiv crapii).
Un factor de atracție ar putea fi faptul că odată ajunși pe zona nădită, prin agitația produsă și acțiunea mecanică asupra nadei, peștii mici accelerează eliberarea substanțelor chimice din nadă (semnalele de hrănire), ceea ce va face ca zona respectivă să atragă și alți pești (mai mici sau mai mari).
Referitor la a doua teorie, crapul ar putea evita zonele unde sunt pești mici din pricina eventualilor pești răpitori aflați în proximitate dar pentru asta trebuie să poată detecta răpitorii de la o distanță care să-i permită să "ocolească" zona. Nu îmi dau seama cum ar putea vedea pești (mici sau mari), răpitori sau pașnici într-o apă tulbure (cum sunt cele mai multe de la noi). Chiar detectând vibrațiile peștilor, mă îndoiesc că poate merge până la nivelul la care poate determina mărimea sau tipul acestora și să perceapă asta ca fiind un pericol.
Să presupunem că zonele cu pește mic vor fi ocolite de crap. Cum mă ajută asta, ca pescar? Cum găsesc acele zone, exceptând cazul în care am barcă, apa este limpede și s-a demonstrat, de exemplu, că bancurile de obleți sunt ocolite de crapi? Mai mult, dacă pescuiesc din mână, nu am cum să știu unde sunt cantonați peștii mici, în afară de cei pe care îi văd la un metru de malul pe care stau.
Este probabil - din motivele pe care le-am prezentat mai sus - ca peștii mici care vin pe zona nădită să atragă (indirect) crapii. Rămâne aceeași întrebare: cum mă ajută acest lucru? Nădesc ca la staționar și mă bazez pe "ajutorul" peștilor mici?
Ceea ce vedem în filmările subacvatice se întâmplă în apă (cât mai) limpede unde crapul se poate folosi de simțul vizual. Cele mai multe dintre lacurile pe care pescuim au apa foarte tulbure împiedicându-ne să vedem și să aflăm ce se petrece sub apă. Dacă am ști ce se întâmplă și în aceste lacuri, am avea suficiente date pentru o analiză completă și am putea trage concluzii - să zicem - general valabile.
Când urmăresc crapii mari mă interesează să știu ce alte specii de pești sunt în apa pe care pescuiesc deoarece în funcție de asta îmi adaptez strategia. De exemplu, n-aș vrea ca nada să-mi fie consumată de peștii mici imediat cum ajunge în apă și astfel, exemplarele pe care le vizez să nu mai ajungă în zona respectivă sau să ajungă pe zonă și să nu mai găsească nimic. La fel, dacă urmăresc peștii de talie mare, n-aș vrea să am zeci de prezentări cu pești care nu mă interesează.
Ca să conchid, în ceea ce mă privește, cele două teorii nu joacă un rol important în stabilirea strategiei.
|