Salut Lucian,
Mulțumesc pentru aprecieri și mă bucur să avem astfel de discuții. Chiar dacă sunt pseudoștiințifice, tot e mai bine decât să vorbim pe ce credem sau ni se pare.
Lucian Trif scrie:
Din pacate in analiza ta ai presupus ca pescarul imprima plumbului, in primul moment la lansare, energie cinetica... GRESIT, si cum presupunerea e mama tuturor erorilor, concluziile sunt false.
Într-adevăr, unele presupuneri pot fi greșite, numai că de multe ori, în analiza unor fenomene ai nevoie de presupuneri (ipoteze de lucru) pe care le validezi sau invalidezi ulterior. Oricum, nu este cazul aici. Nu am făcut presupunerea despre care vorbești, deci singurul greșit este că eu am presupus ce spui că am presupus.
Am vorbit despre și m-am referit în permanență la viteza cu care este lansat plumbul, viteza pe care plumbul o are atunci când pescarul eliberează firul la finalul lansării: "eliberându-l astfel la finalul mișcării (lansării) cu viteză cât mai mare.".
Nu am discutat despre primul moment al lansării (poziția de, să zicem, repaos al ansamblului pescar-lansetă-mulinetă-fir-plumb) și nici despre vreun alt moment intermediar. Pescarul accelerează plumbul folosindu-se pe "pârghia" lansetă-fir de la viteza inițială zero, la viteza maximă cu care pleacă plumbul în zbor. Aceasta este viteza care dă energia cinetică a plumbului, energie care se transmite și firului pe care plumbul îl trage după el și care se transformă, pe parcurs, în energie potențială, energie termică și chair elastică (în fir).
Prin urmare, concluziile mele sunt valide și susținute de legile fizicii, dar chiar și așa, fiecare e liber să creadă ce vrea, inclusiv că pământul e plat, că soarele se învârte în jurul pământului, că substanțele insolubile în apă atrag crapul ș.a.m.d.
Lucian Trif scrie:
Pescarul imprima, in primul moment la lansare, energie ELASTICA = 1/2*K*X^2.
[...]
Că tot am vorbit despre presupuneri, pot presupune că povestea asta este un extras din "disertatiile lui Dan"?
Nu i-am citit scrierile și nici nu intenționez să comentez așa ceva. Pseudoștiința e bună atâta vreme cât nu se depărtează prea mult de adevărul științific. Deși pare paradoxal, e chiar mai bine să rămânem la "cred", "nu cred" sau "mi se pare" deoarece, altfel, e periculos să ne folosim de ce nu înțelegem și nu stăpânim pentru a valida teorii greșite.
Lucian Trif scrie:
Sper ca interventia mea nu te-a suparat, dar mai bine asa decit in eroare.
Nu m-a supărat deloc. Nu văd de ce ne-am supăra când polemizăm. Plus că sunt întru totul de acord că nu e bine să fim în eroare. De aceea am și explicat mai sus, încă o dată, în speranța că acum e clar ce am spus inițial și că nu am făcut acele presupuneri pe care credeai că le-am făcut.