Rares scrie:
nu stapanesc bine partea lichida, nu stiu cum sa o compun.
Exista parti lichide gata facute la diversi producatori.
Daca vrei sa-ti faci singur partea lichida (lucru care nu e complicat), e bine sa aplici acelasi principiu logic care se aplica si la mix. Ce asteptari ai de la partea lichida, tinand cont ca poti sa rulezi mixul si fara ea? Ce rol are fiecare ingredient si cum verifici daca ingredientele au vreun impact? Cate ingrediente sunt necesare? Se justifica folosirea unor ingrediente scumpe?
Dupa parerea mea, daca esti la inceput de drum in materie de facut boilies, e bine sa mergi de la simplu la complex, nu invers. Varianta simpla: partea lichida facuta cu un singur ingredient. Fara aroma, fara nimic altceva. Varianta complexa: partea lichida facuta cu mai multe lichide, arome, uleiuri esentiale, indulcitor etc.
Diferenta de cost e considerabila, dar va fi boiliesul rulat cu partea lichida complexa mai eficient? E greu de spus. Depinde unde pescuiesti, cum pescuiesti, ce iti propui sa prinzi, ce profil are lacul, ce alte nade se folosesc si ce concurenta exista din partea lor etc.
Pentru inceput, incearca sa iti faci partea lichida cu un singur lichid si, daca tii neaparat, o aroma. In alegerea lichidului si aromei, orienteaza-te dupa reputatia lor si a producatorului. Poti testa boiliesul si fara partea lichida, ca sa vezi ce se intampla.