Roberto, ingrediente de calitate nu înseamnă neapărat rezultate mai bune pe baltă, din simplul motiv că nada în sine este doar unul dintre factorii care contribuie la succesul unei partide (vezi topicul
Procentajele partidei reușite). Nu mai vorbesc de modul în care ajungi la produsul finit: proporțiile în care combini acele ingrediente și procesul tehnologic.
Legat de "tăierea boilies-urilor", dacă peștele a plecat din zonă sau sunt alte elemente care nu țin de noi care l-au "deranjat", poți să pui și praf de diamant și pilitură de aur în boilies, tot nu mai prinzi. De ce a plecat, de ce nu mai mănâncă? Sunt multiple explicații, dar nu aș da vina pe boilies-uri, în orice caz, nu pe cele cu care am pescuit.
După ce vei parcurge materialele indicate de Vlad, s-ar putea să ajungi la concluzia că realizarea unui boilies nu se rezumă la a amesteca nu știu câte ingrediente în nu știu ce proporții (care însumate dau 100%), ci este important să știi ce pui, de ce pui și în ce cantitate. Altfel, s-ar putea să construiești un boilies care "stă tăiat" până pleci acasă, respectiv, începe să producă atunci când strângi lansetele. Nu spun că un astfel de boilies este neapărat greșit. Depinde pe ce baltă pescuiești, ce pești urmărești, de durata partidei etc.
S-a mai discutat pe acest forum despre calitatea boilies-urilor. Nu-mi dau seama cum s-ar putea măsura și compara obiectiv - cu ce instrumente și conform cărei proceduri - calitatea boilies-ului A față de a boilies-ului B. De exemplu, dacă pe internet apar mai multe poze cu pești capturați la boilies-ul A decât la boilies-ul B, înseamnă că A este neapărat mai bun?