CONNINGBROOK

Vlad Pavlovici: Conningbrook, lacul in care traia Two Tone, era considerat de o dificultate extrema, de unde si semnificatia speciala de a dobori un record national pe un asemenea lac. Ce anume il facea atat de greu de abordat?

Lee Jackson: In perioada in care il urmaream pe Two Tone, Conningbrook avea 19 crapi imprastiati pe o suprafata de 19 acri (aproximativ 7,5 hectare). O densitate de crap infima, mai putin de trei crapi pe hectar, in conditii de presiune maxima din partea pescarilor (se pescuia non-stop, inclusiv iarna), pe o apa cu o bogatie imensa de hrana naturala. Crapii erau inconjurati de atata mancare, incat nu aveau nici cea mai mica nevoie sa puna gura pe vreo nada aruncata de vreun pescar - si, de obicei, nici nu puneau! Mai mult decat atat, nu aveau concurenta pe hrana. In afara de tipari, stiuci si bibani, Conningbrook nu contine alte specii de peste. Din perspectiva pescarului, faptul ca lacul este plin de iarba in cea mai mare parte a anului face si mai improbabil faptul ca pestele sa descopere nada pe care i-o dai. De cele mai multe ori, este aproape imposibil sa prezinti montura in asa fel incat sa fie gasita si sa ai sansa ipotetica a unei trasaturi. Cine se angaja la o campanie pe un lac de duritatea acestui Conningbrook trebuia sa fie pregatit mental si sa accepte ideea ca s-ar putea sa nu mai auda senzorii si sa nu mai vada nicio trasatura. Nu intr-o partida sau doua, ci poate niciodata! Ca sa dau un exemplu de dificultate, un pescar de calibrul lui Terry Hearn a facut 27 de partide pana sa aiba prima trasatura. In 99% dintre partide, nu prinzi nimic, iar asta daca esti un pescar decent. Sunt si unii care n-au prins nimic in zece ani (da, zece ani, nu e nicio greseala) pe Conningbrook, inca asteapta primul peste. E greu sa accepti asa ceva cand prietenii tai prind constant crapi de 10-15kg pe ape mai usor de abordat. Cat am stat pe Conningbrook, am vazut multi pescari venind si plecand, foarte entuziasti la inceput, dar renuntand dupa primele partide, cand si-au dat seama cat de greu poate fi.

Vlad Pavlovici: Cat timp ti-a luat sa-l prinzi pe Two Tone si cum ai reusit sa ramai motivat, mai ales ca, din cate stiu, majoritatea partidelor tale erau scurte, de o noapte, mergand de la serviciu pe balta si de pe balta inapoi la serviciu?

Lee Jackson: Am inceput sa pescuiesc pe Conningbrook in 1996. In primii doi ani, n-am luat lucrurile prea in serios, in sensul ca pescuiam si pe alte lacuri. Abia cand Two Tone a fost prins la o greutate de peste 50lb (22,6kg) am inceput sa ma concentrez cu adevarat asupra acestui lac. Un crap de peste 50lb era un exemplar foarte mare pe vremea aceea, cum e si acum. Cum lacul se intampla sa fie in Kent, unde locuiesc, nu la sute de kilometri distanta, imi era accesibil. In timp, pe masura ce Two Tone se facea din ce in ce mai mare, prinderea lui s-a transformat pentru mine intr-o obsesie. De la jumatatea lui martie si pana la sfarsitul lui octombrie, faceam trei partide de cate o noapte pe saptamana, plus una de o zi, cand aveam liber. La partidele de noapte, plecam dupa-amiaza de la serviciu, faceam 80 kilometri pana la Conningbrook, pescuiam pana dimineata, dupa care ma intorceam alti 80 de kilometri la serviciu. In total, in jur de 50 de ore pe saptamana. Problema era ca, pe Conningbrook, noptile n-au fost niciodata productive, cele mai bune momente erau ziua, asa ca partidele mele de noapte erau in mod normal o pierdere de timp. Insa nu le priveam asa. Indiferent de situatie, ma gandeam ca, atata vreme cat am o lanseta aruncata in apa, am o sansa - indiferent cat de mica - sa-l prind pe Two Tone. M-ai intrebat ce m-a facut sa nu-mi pierd motivatia. Cred ca e firea mea, am capacitatea sa nu abandonez. Asa sunt si in viata de toate zilele. Nu-mi place sa pierd si sunt suficient de incapatanat sa-mi ating scopul. Deviza mea este "Sa nu renunti niciodata!" Alt lucru care m-a ajutat sa merg mai departe a fost compania celorlalti pescari de pe Conningbrook. Pot sa spun cu certitudine ca n-am avut niciodata niste „colegi de suferinta" atat de speciali. Camaraderia si prietenia dintre pescarii de pe Conningbrook cresteau si mai mult datorita dificultatii extreme a pescuitului. Spre deosebire de alte lacuri, unde oamenii intra in conflict si ajung la raporturi de adversitate, aici se juca un meci colectiv intre echipa crapilor si echipa pescarilor. Toti ne bucuram pentru capturile tuturor.