Varlaam - dincolo de impresii

vlad-pavlovici.jpg Vlad Pavlovici

Vlad Pavlovici este unul dintre cei mai cunoscuti pescari de crap din Romania. 
A publicat sute de articole, traduceri si interviuri care au avut o influenta majora asupra scenei crapiste din tara. Este responsabil de introducerea pe piata din Romania a numerosi producatori britanici de echipamente si nada. 
Colaboreaza cu lacuri si firme de prestigiu in calitate de consultant. Realizator de emisiuni TV. 

Data: 30 decembrie 2020 1 comentariu

FOTOGRAFIEREA CAPTURILOR

 

Cand am inceput proiectul Varlaam, in 2014, am stabilit impreuna cu proprietarul lacurilor si cei doi administratori (Brad Radulescu si Madalin Barnea) ca unul dintre aspectele-cheie ale administrarii lacului va fi fotografierea TUTUROR capturilor de 20kg sau mai mari, care erau pestii-tinta pentru majoritatea clientilor. Ideea era cumva neobisnuita la acea data (multe lacuri fotografiau ocazional pestii mari, dar niciun lac nu tinea o evidenta a tuturor capturilor in mod public) si niciunul dintre administratori nu mai folosise un DSLR pana atunci, asa ca am facut un scurt instructaj cu ei pentru o pregatire de baza. Asta insemna sa aiba notiuni de incadrare si compozitie, sa stie sa regleze aparatul in functie de lumina ambientala si sa verifice daca imaginea a fost expusa corect. Ma interesa ca orice crap mare sa poata fi fotografiat indiferent de moment (ziua sau noaptea), in asa fel incat sa avem o evidenta precisa a tuturor capturilor, dupa modelul lacurilor din Anglia. Madalin si Brad au invatat rapid sa faca fotografii si, incepand din aprilie 2014, cand lacul s-a deschis pentru public, s-au pus pe treaba. In cei sapte ani care au trecut de atunci, au facut mii de fotografii, consemnand crapii de peste 20kg prinsi pe Varlaam. Ocazional, s-a intamplat ca unele capturi sa nu fie fotografiate (de exemplu, pentru ca pescarul n-a reusit sa ridice pestele din saltea, o problema care poate sa apara la exemplarele foarte mari), dar pestii nefotografiati au fost exceptii - sub 1% din totalul capturilor.

Varlaam_-_dincolo_de_impresii_1

De ce era important sa fotografiem toate trofeele? Un motiv era ca voiam sa putem promova lacul pe baza fotografiilor. Alte lacuri apeleaza de obicei la fotografii facute de pescari, insa calitatea fotografiilor variaza inevitabil de la un pescar la altul. Si nu toti pescarii isi fotografiaza capturile. Pentru Varlaam, era esential ca pestii mari sa fie inregistrati prin fotografii in momentul prinderii si era mai simplu sa ne producem singuri imaginile de care avem nevoie decat sa le asteptam de la altii. Alt motiv era ca fotografiile facute de administratori, daca sunt corecte (fara pesti impinsi in fata si alte artificii), asigura credibilitate din perspectiva pescarilor. Ideea de credibilitate e foarte importanta in administrarea unui lac cu crapi mari - daca pescarii nu cred ce le spui, vor avea retineri sa frecventeze lacul. Cunosteam lacuri care aveau probleme de credibilitate pentru ca fotografiile nu reflectau greutatile declarate si de asta am convenit cu administratorii lacului ca, la Varlaam, nu vom publica fotografiile in care crapii mari nu-si arata greutatea. Daca un pescar nu reuseste sa prezinte pestele suficient de bine, iar pestele pare mult mai mic in fotografie, fotografia nu e publicata - lucru pe care l-am facut indiferent de greutatea capturii, chiar si cand pestele s-a intamplat sa fie un nou record al lacului. Un alt argument pentru fotografie era ca puteam tine evidenta pestilor mari si puteam urmari felul in care cresc. Astazi, privind in urma, avem o intelegere mai buna asupra celor sapte ani care au trecut de la deschiderea lacului tocmai pentru ca am reusit sa documentam capturile cu fotografii.

Varlaam_-_dincolo_de_impresii_2

Toate astea au fost clare de la inceput, dar pe parcurs am mai descoperit un avantaj al fotografiilor - informatia statistica pe care o putem extrage din ele. Statistica a fost ideea lui Victor Costache. Victor incepuse sa pescuiasca la Varlaam si, incepand din 2016, s-a oferit sa ne faca diverse statistici pe baza fotografiilor cu capturi. I-am pus la dispozitie toate fotografiile pe care le arhivasem din 2014, inclusiv cele pe care nu le-am publicat, iar Victor a produs o serie de statistici interesante si, in anumite privinte, surprinzatoare. In timp ce pescarii au o imagine partiala asupra lacului, obtinuta din perspectiva propriei lor experiente, iar administratorii au o perspectiva mai larga, dar totusi subiectiva, statisticile dau o perspectiva globala si matematica asupra felului in care evolueaza lacul. Unele constatari rezultate din statistici pot sa confirme impresiile noastre, altele sunt imposibil de anticipat. De pilda, sa presupunem ca as vrea sa stiu daca pe Sectorul A pestii mari se prind mai bine ziua sau noaptea. Pe baza unei experiente de opt ani, in care am adunat sute de zile de stat pe lac, as spune ca ziua e mai productiva. Am inceput sa pescuiesc pe Sectorul A in iunie 2013 si prima mea captura de noapte (care a fost singura captura de noapte in acel an, din cate imi amintesc) a venit in noiembrie! In urmatorii ani, am inceput sa prind peste si noaptea, dar cred ca am prins mai multi pesti ziua. Toate astea sunt impresiile mele pe baza a zeci de partide si a multor capturi, dar nu sunt decat impresii... iar la nivelul lacului, sunt gresite! Realitatea e mai nuantata decat as fi putut banui. Statisticile realizate de Victor arata ca raportul dintre capturile de noapte si cele de zi nu numai ca variaza de la un an la altul (intr-un an, se prinde mai bine ziua, in alt an se prinde mai bine noaptea), dar variaza si in functie de stand. Standurile din mijlocul lacului au alt raport noapte/zi decat cele din colturile lacului. Cine s-ar fi gandit la asta? Pentru a intelege mai bine ce inseamna analiza statistica in cazul unor lacuri cum sunt Sectorul A si Sectorul B de la Varlaam, i-am cerut cateva explicatii lui Victor.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

1 comentariu Adauga comentariu

Ivascu Daniel

8 februarie 2021

Paradoxul este ca pana la urma totul se rezuma la noroc daca pescuiesti corect mai ales cand este vorba de calitate!

Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma