GENERATIA 2014

Sectorul B s-a deschis pentru public in aprilie 2014. Spre sfarsitul primaverii, odata ce covorul de bradis a acoperit o mare parte din lac, numarul pescarilor a scazut drastic. Densitatea mica de crap tinea la distanta pescarii, iar dificultatile pescuitului in bradis faceau ca lucrurile sa fie cu atat mai complicate. Desi se putea pescui plantat si puteai pune montura si nada cu precizie in ochiurile de apa curate, perioadele fara nicio trasatura erau frecvente. Uneori, partide de trei, patru zile se terminau fara sa fi prins nimic. Faptul ca, in acel moment, lacul avea standuri doar pe doua dintre cele patru maluri, iar intinderile de apa nu puteau fi complet explorate, ii dadea un aer de mister si te facea sa visezi crapi capitali - si nu putini erau cei care veneau sa vada Sectorul B si contemplau ideea unei partide. Gradul de dificultate depasea, insa, nivelul celor mai multi pescari, iar clientii erau tot mai putini. Pentru un lac salbatic, nu avea suficient public. Pentru un lac comercial, nu avea suficient peste. Nici capturile nu erau pe masura asteptarilor. Se prindeau crapi de 15-16kg, uneori de 17-18kg, dar nu mai mari. Alaturi, Sectorul A producea in fiecare saptamana crapi de 20kg.

La sfarsitul sezonului, in noiembrie 2014, proprietarul lacului a decis sa transfere in Varlaam o serie de ciortani intre 2kg si 4kg, pe care ii tinuse pana atunci acasa, intr-un bazin. Ciortanii aveau cativa ani si primeau hrana din abundenta sub forma de pelete, insa din cauza lipsei de spatiu nu se mai dezvoltau. Ce s-ar putea face cu ei? Sa-i bagam in Sectorul B. Nu voiam sa populam lacul cu ciortan, dar trebuiau mutati din bazinul artificial in care nu mai aveau loc si ne-am gandit ca impactul lor asupra pescuitului va fi minim. I-am numarat bucata cu bucata - au fost 169. Ce pot sa faca 169 de ciortani intr-un lac de 25 de hectare plin de hrana? Probabil ca se vor prinde ocazional, fara sa deranjeze. Spre surprinderea noastra, unii dintre ei s-au prins chiar in ziua in care au ajuns in lac. Au parcurs sute de metri in cateva ore si s-au infipt fara sa ezite in primele monturi pe care le-au intalnit.

Eliberati din captivitatea bazinului, ciortanii din generatia 2014 aveau sa dezvolte un apetit fabulos si sa transforme lacul. Prognoza noastra, ca nu vor influenta pescuitul, fusese complet gresita. In aprilie 2015, cand primii pescari s-au instalat pe Sectorul B, ciortanii si-au facut imediat aparitia. Unii au aparut si pe Sectorul A, reusisera sa se strecoare prin grilajul care desparte lacurile, dar au fost mutati inapoi in Sectorul B. Desi teoretic nu erau decat sapte ciortani pe hectar, conform calculelor noastre, orice pescar de crap era vizitat rapid de bancurile de ciortan. Era usor sa-i recunosti, fiindca aveau o forma rotunda, in timp ce crapii din vechiul filon al lacului erau lungi. Se prindeau si la seminte, dar mai ales la boilies. Cu pofta lor de mancare enorma, continua si inexplicabila, fiindca n-aveau motive sa fie flamanzi, ciortanii schimbasera profilul lacului. Dintr-un lac greu, cu trasaturi rare, dar semnificative, de peste mare, Sectorul B devenise un lac si mai greu, cu trasaturi pe banda rulanta, dar de ciortan. Putinii crapi mari erau acum si mai inaccesibili. Am facut o partida pe Sectorul B in septembrie si a trebuit sa prind zeci de ciortani ca sa ajung la exemplarele mari, care ma interesau. Ziua, ciortanii nu erau activi, dar noaptea se hraneau incontinuu, mai ales pe zonele cu apa mica. De la prima baliza din stanga la ultima baliza din dreapta, aveam o distanta de peste 100 de metri. Cand incepeau trasaturile de ciortan, toate lansetele "plecau" in mai putin de ora. Nada multa, nada putina, bile mari, bile mici, mancau totul. Intr-o seara, am nadit cu cateva kilograme de pelete si boiliesuri pe o montura, doar ca sa vad ce se intampla. Vor avea timp pestii mari sa ajunga pe zona nadita? Nici gand. Intr-o jumatate de ora, aveam primul ciortan. Pe alta montura, am turnat cateva kilograme de seminte, ca s-o acopar. O mai gaseste ciortanul? A gasit-o in zece minute. Abia daca o plantasem, ca a si tras. Pescuiam pe standul de langa cabana si, imediat ce se intuneca, LED-urile statiei mele incepeau sa lumineze ca un girofar si toata lumea izbucnea in ras, stiind ce peste urmeaza sa prind. Singurul loc in care ciortanii au fost mai putini activi a fost zona cu apa adanca din fata standului - si acolo am prins, deloc intamplator, crapii cei mai mari. Sau asa credeam. Cand am ajuns acasa si am descarcat fotografiile am constatat ca, de fapt, prinsesem acelasi crap de mai multe ori. Un exemplar vesnic flamand, cu un mic semn pe opercul, ca un cercel, botezat Cercelus. In anii urmatori, aveam sa-l revad in fiecare sezon.