Shimano Big Baitrunner CI4+ XTB LC
Evaluare
  • 5.0/5

PRO

  • Mulineta nu este un model complet nou, este un "face-lift" al modelului anterior; 
  • Problemele aparute la modelul precedent (galetul si frana) au fost corectate; 
  • Principala imbunatatire este frana rapida Hi-Speed Drag;

Shimano Big Baitrunner CI4+ XTB LC

vlad-pavlovici.jpg Vlad Pavlovici

Vlad Pavlovici este unul dintre cei mai cunoscuti pescari de crap din Romania. 
A publicat sute de articole, traduceri si interviuri care au avut o influenta majora asupra scenei crapiste din tara. Este responsabil de introducerea pe piata din Romania a numerosi producatori britanici de echipamente si nada. 
Colaboreaza cu lacuri si firme de prestigiu in calitate de consultant. Realizator de emisiuni TV. 

Data: 29 martie 2021 0 comentarii

EVOLUTIA MULINETELOR CU BAITRUNNER

 

Shimano este firma care a inventat mulinetele cu baitrunner, la jumatatea anilor 80. Inventia a avut un mare impact asupra dezvoltarii mulinetelor, dar Shimano n-a vazut imediat potentialul de a monta baitrunnerul si pe modelele cu tambur long cast, pentru aruncari la mare distanta. La inceputul anilor 90, cand baitrunnerul a intrat in atentia pescarilor din Europa, pescarii de crap aveau la dispozitie doar mulinete Shimano cu baitrunner de marime medie, din clasa Aero Baitrunner sau din clasa Baitrunner B. Mulinetele mari, cu tambur long cast, nu aveau baitrunner. Abia in 1999 Shimano a produs primul model de distanta cu baitrunner integrat, numit Big Baitrunner Long Cast, care a avut un asemenea succes incat a ramas pe piata 12 ani. Din 2012, Shimano a diversificat treptat productia mulinetelor din aceasta categorie, ajungand sa aiba nu mai putin de patru modele in doua dimensiuni: Big Baitrunner si Medium Baitrunner. In 2013, a aparut primul model Big Baitrunner Long Cast cu greutate redusa, numit Big Baitrunner CI4+ XTRA LC. In 2018, mulineta a fost inlocuita cu modelul actual, Big Baitrunner CI4+ XTB LC.

Shimano_Big_Baitrunner_CI4_XTB_Long_Cast_3

Pentru cei care cunosc mai putin mulinetele Shimano, seria de litere care formeaza indicativul fiecarui model pare greu de inteles, dar in nomenclatorul Shimano fiecare litera are o explicatie. La mulinetele de crap care ne intereseaza, prima litera e de obicei X (fac exceptie unele modele, ca si mulinetele JDM, pentru piata japoneza, care au alte indicative) si arata ca modelul respectiv e o mulineta de forta. A doua litera este T sau S si se refera la tipul de pescuit pentru care e proiectata mulineta - de apa sarata (S) sau de apa dulce (T). Nu inseamna ca mulinetele cu litera S, pentru surfcasting, nu pot fi folosite la crap. Diferenta intre mulinetele marcate cu S (de exemplu Power Aero XSB) si cele marcate cu T (cum e Power Aero XTB) e in general doar de culoare. In sfarsit, a treia litera, care poate fi A, B, C sau D, indica generatia la care a ajuns modelul respectiv. La Big Baitrunner XTRA, litera A ne spune ca avem de-a face cu prima generatie a mulinetei. La Big Baitrunner XTB, avem de-a face cu generatia a doua, lucru marcat de litera B. Daca Shimano va produce o a treia generatie la un moment dat, ar putea avea indicativul XTC.

Shimano_Big_Baitrunner_CI4_XTB_Long_Cast_7

Mulinetele Big Baitrunner Long Cast s-au bucurat de o popularitate enorma si sunt inca extrem de apreciate. In acelasi timp, insa, baitrunner-ul a inceput sa nu mai fie privit ca o functie neaparat necesara pe mulinetele de crap odata cu dezvoltarea sistemelor de frana rapida pe care le avem astazi. Mulinetele de crap au devenit tot mai usoare si mai compacte, iar cele mai usoare si mai compacte modele din generatiile noi sunt mulinete fara baitrunner, cu frana rapida. Pe piata din Europa, cea mai bine vanduta mulineta de crap din istoria Shimano este Ultegra 14000 XTD, conform informatiilor oficiale publicate de firma japoneza. Estetic si functional, noile mulinete long cast cu frana rapida din familia Ultegra acopera necesitatile celor mai multi pescari. Pentru cei care continua sa prefere mulinetele cu baitrunner, varful de gama actual produs de Shimano e modelul Big Baitrunner CI4+ XTB LC. Pentru a face o analiza completa a mulinetei, am apelat din nou la Mugurel Adascalitei, un pescar cu o mare experienta in mecanica si intretinerea mulinetelor Shimano.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

0 comentarii Adauga comentariu
Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma