TONURI SI SEMITONURI

Acest articol este o incercare de a impaca teoriile despre boiliesuri cu unele aspecte practice. De regula, astept doua lucruri de la un boilies: vreau sa atraga crapul si vreau sa fie complet sub raport nutritiv. In anumite situatii, ma intereseaza ca boiliesul sa indeplineasca un rol usor diferit. Vreau sa atraga crapul, apoi vreau sa-l convinga sa il manance. In acest caz, dupa ce crapul a inghitit boiliesul, valoarea nutritiva a boiliesului conteaza mai putin.

Ca pescar de partide lungi, avand boiliesurile in apa perioade de timp foarte mari, sunt constient ca, pe langa sarcina simpla de a a alege un mix cu valoare nutritiva, de a-i adauga un atractant si de a pescui cu boiliesurile rulate din acest mix, exista si o problema mult mai complicata. Problema este ca boiliesul incepe sa-si schimbe proprietatile fizice si chimice din momentul in care atinge apa. De pilda, care este durata de viata a unei arome dupa ce boiliesul a ajuns in lac? Si, tinand cont de faptul ca aroma atrage prin ionizare, dupa cat timp de la contactul cu apa aroma isi atinge eficacitatea maxima? Exista vreun moment in care aroma nu mai prezinta nici o atractie? In momentul acela, mai este pestele atras de boilies? Mai poate el sa il identifice drept boiliesul pe care l-ai invatat sa-l manance? Ca sa poti avea incredere in boiliesul cu care dai, trebuie sa ai o anumita idee despre compozitia lui.

De-a lungul anilor 80, intr-o epoca in care pescuiam pe lacuri cu substrat malos, aceste idei au inceput sa ma preocupe tot mai mult si sa-mi indrepte gandirea asupra proprietatilor fizice ale boiliesurilor si atractantilor. Am inceput sa privesc aromele lichide ca pe tonuri puternice (au capacitate de atractie instantanee, dar atractia dispare treptat), iar ingredientele solide ca pe tonuri subtile, semitonuri, unele dintre ele avand rol nutritiv, altele devenind ele insele o sursa de atractie, dupa ce boiliesul a petrecut ceva timp in apa. Am renuntat sa ma bazez pe elementele care constituie sursa de atractie a boiliesului, fiindca aceste elemente sunt aditivi lichizi instabili, si am inceput sa caut moduri prin care sa sporesc capacitatea de atractie a mixului. Am introdus in mix ingrediente care aveau reputatia de a fi atragatoare prin ele insele si atractanti care nu erau doar arome. Am ajuns sa consider ca tonurile sunt elemente care ies din boilies, in timp ce semitonurile sunt elemente care raman in boilies si devin sursa lui de atractie, dupa ce tonurile si-au pierdut eficacitatea.