STRATEGII PENTRU PARTIDE LUNGI

Ca strategie, privitor la nade si momeli, avem mai multe optiuni: (1) abordari diferite pe toate lansetele, (2) aceeasi nada si aceleasi momeli pe fiecare dintre ele si (3) calea de mijloc, doua de un fel, doua de alt fel. Oricare dintre ele este la fel de buna sau gresita, in functie de cum interpretam ce se intampla. Daca mergem pe prima varianta si o lanseta are trasaturi, vom fi tentati sa spunem ca am nimerit combinatia nada-momeala castigatoare. Dar poate ca locul este adevarata explicatie. Altfel, daca optam pentru a doua varianta si nu prindem, ne gandim ca n-a fost pestele in zona sau "n-a vrut" pe ce i-am dat noi. Dar poate ca montura nu a fost potrivita sau poate crapii se plimbau sau stateau in masa apei deasupra monturilor noastre. Sa nu uitam ca localizarea are trei dimensiuni. Sa nu ne scape din vedere verticala, adica adancimea la care crapii se simt confortabil in functie de anumiti parametri -  presiune atmosferica, presiune hidrostatica, temperatura apei, concentratie de oxigen etc. E bine sa ne gandim daca, nu cumva, ceea ce se intampla, mai ales atunci cand prindem un peste, nu este, de fapt, o pura intamplare, nu relatia cauza-efect (i.e. am facut nu-stiu-ce si am prins). Este firesc sa credem, pentru confortul psihic, ca este rezultatul strategiei noastre, dar daca analizam mai bine, de multe ori ajungem la concluzia ca intamplarea este cea mai logica explicatie. 

Avem nevoie de confort psihic pentru a ramane concentrati ca sa nu abandonam pescuitul, in special atunci cand, ore si zile la rand, nu facem altceva decat sa admiram lansetele si peisajul. Mai ales in partidele lungi, te poti intalni, in egala masura, cu perioade faste si nefaste. M-am nimerit intr-o fereastra favorabila care a durat cam 48 de ore, pana cand a inceput un vant puternic (50-60km/h) si rece spre dig. Cat a tinut vantul, fix 72 de ore, parca as fi pescuit fara montura si momeala, doar cu plumbul. Aici intervine factorul psihologic, deoarece suntem tentati sa schimbam (nada, momeli, monturi, locuri), sa facem ceva in speranta ca vom prinde peste. Consumam nada, baterie, energie si nervi, doar pentru ca nu vrem sa acceptam evidenta: pestele nu mai este in zona si, daca, intr-adevar, vrem sa schimbam ceva, daca este posibil, ar trebui sa mergem dupa peste, pe alt stand, ca doar asta inseamna pescuitul plantat, sa te duci dupa crapi, sa-i localizezi, nu sa-i astepti sa vina la carlig.

Avantajul partidelor lungi este ca exista mai multe sanse sa ai o fereastra de oportunitate, oricat de scurta, care sa "rezolve" partida. Altfel, daca as fi pescuit doar 72 de ore sau mai putin si m-as fi nimerit exact cand pestii fusesera alungati de vant spre dig, as fi plecat asa cum am venit, cu niciun peste pe saltea. E drept insa ca pestii cei mai mari i-am prins in primele 48 de ore. Am putea spune ca, in loc de o saptamana, as fi putut sa stau doar doua zile. Numai ca pentru mine nu ar avea sens sa fac o partida atat de scurta la Horgesti, tinand cont de cei aproape 600km dus-intors si de cele cateva ore bune alocate instalarii si strangerii echipamentului (asta, fara sa pun si cortul, avand confortul cabanei), plus timpul petrecut pe apa in cautarea si alegerea locurilor de pescuit. In plus, cu cat partida este mai lunga, cu atat poti sa observi mai bine  ce intampla cu pestii si sa aduni suficiente date, inclusiv de la alti pescari, pentru a trage concluzii corecte. Dupa ce vantul defavorabil s-a potolit, au reinceput trasaturile, mai intai pe lanseta "premianta" si apoi la celelalte doua mai departate. Lanseta cea mai apropiata a "tacut malc" si inainte de vant, si dupa. Abia dupa ce am mutat-o cu 100m mai departe a inceput sa "vorbeasca". Initial, prezentarile au avut frecventa mai redusa, cu pesti mai mici, dar numarul trasaturilor si talia pestilor au crescut pe masura ce trecea timpul si se intetea vantul care acum batea dinspre dig spre mine. Cu toate astea, capturile cele mai mari au ramas cele din prima parte a partidei. Spun asta doar ca o constatare, fara niciun regret. Cine a pescuit la Horgesti stie ca pestii de aici au o frumusete aparte. Probabil ca tine de rasa lor. Indiferent de greutatea indicata de cantar, vazand cum arata un astfel de exemplar, il fotografiez, iar cand ma uit la poza, pestele arata ireal. Astfel, in loc sa am doar una, doua poze cu trofeele partidei, prefer sa ma intorc cu o galerie de crapi superbi si, in loc sa ma "supar" ca pestele nu are peste "greutatea oficiala de poza" (15kg la Horgesti), ma bucur pentru fiecare peste impecabil ajuns in saltea si in fata camerei. Asa, ma aleg cu cat mai multe amintiri digitale, de pe un lac frumos, cu pesti frumosi si administrat de oameni frumosi.