RECUNOASTEREA NUTRITIVA

Cred ca ideea echipelor de nadire devine din ce in ce mai populara. E greu sa-ti impui propriul boilies cand te confrunti cu o campanie in plina desfasurare din partea unei echipe. Ceea ce te salveaza aici este ca astfel de echipe fac cunoscuta de obicei boiliesul pe care il folosesc, obtinand in schimb anumite reduceri. In situatia asta, n-as copia boiliesul - dar as folosi unul cat mai apropiat.

Mai exista doua solutii. Una este sa afli ce boilies merge pe balta care te intereseaza, intreband proprietarul. Cealalta este sa te uiti la oferta firmelor care ruleaza boiliesuri. Boiliesurile pe care le ofera gata rulate sunt cele mai productive si, ca atare, cele mai cautate. Firmele se conduc dupa legea cererii si ofertei, iar cererea indica in mod normal eficacitatea.

Sa punem in discutie doua intrebari evidente in legatura cu boiliesurile nutritive. De unde stie crapul ca boiliesurile ii fac bine? Cat de nutritiv trebuie sa fie boiliesul? Niciuna dintre aceste intrebari nu e noua, dar ambele sunt perfect legitime. Si e de inteles ca incepatorii si scepticii care pun la indoiala teoria boiliesurile nutritive vor sa primeasca raspuns la ambele.

De unde stie crapul? Nu stie. Se hraneste condus de instinct, iar instinctul ii spune ce miros poate sa aiba mancarea si ce hrana ii face bine. Dupa toate probabilitatile, in meniul lui n-a aparut nimic nou pana cand nu s-a intalnit cu boiliesurile. Familia crapilor se hraneste cu aceeasi hrana naturala de mii de ani. Unele ingrediente pe care le folosim in boiliesuri si toti atractantii de succes reproduc - mai mult sau mai putin - semnalele nutritive emise de hrana naturala a crapului. Un crap poate fi convins sa guste orice lucru care miroase a hrana, dar organismul lui va analiza valoarea nutritiva a acelui lucru si treptat va face un proces de selectie. Spun „treptat" pentru ca, atunci cand mai multe boiliesuri sunt aruncate in apa intr-o perioada scurta de timp, aproape sigur va exista o anumita confuzie. Toate miros a mancare. Crapul mananca pe saturate. In astfel de cazuri, el poate alege boiliesurile care miros cel mai mult a mancare, in timp ce pe termen lung s-ar putea sa aiba succes boiliesurile mai subtile, cu miros mai putin strident.

Cat de rafinat este instinctul crapului pentru a determina calitatea boiliesurilor? Nu stiu, dar s-ar putea sa fie foarte rafinat. E multa vreme de cand n-am mai facut experiente cu nade, insa in anii 80 perfectionarea boiliesurilor a dat rezultate. Cred ca expertii in boilies stiu ca inca sunt posibile imbunatatiri. Fred Wilton a experimentat cu enzime, atat ca n-a facut nimic public. Folosite corect, enzimele pot grabi procesele digestive si pot face ca boiliesul sa fie mai nutritiv pentru un peste lipsit de sucuri gastrice, cum e crapul. Hrana naturala a crapului contine enzime, fiindca aceasta hrana este compusa din organisme vii care au propriul lor ciclu digestiv. In piscicultura, se cunosc experiente cu enzime care au produs o rata de crestere sporita, in comparatie cu hrana netratata enzimatic.