Horgesti

vlad-pavlovici.jpg Vlad Pavlovici

Vlad Pavlovici este unul dintre cei mai cunoscuti pescari de crap din Romania. 
A publicat sute de articole, traduceri si interviuri care au avut o influenta majora asupra scenei crapiste din tara. Este responsabil de introducerea pe piata din Romania a numerosi producatori britanici de echipamente si nada. 
Colaboreaza cu lacuri si firme de prestigiu in calitate de consultant. Realizator de emisiuni TV. 

Data: 24 mai 2013 3 comentarii

TERENUL DE FOTBAL

 

In octombrie 2011, cand am ajuns pentru prima oara la Horgesti, am descoperit un lac cu un profil paradoxal, care m-a atras. La prima vedere, parea un carpodrom, dar cu o densitate mica de peste mare. Carpodromurile se definesc in esenta prin doua lucruri: crapul nu e crescut in lac, e introdus din alte surse, iar densitatea de crap depaseste nivelul pe care lacul l-ar putea avea in mod natural. La Horgesti, pestele mare provenea intr-adevar din alt lac (ferma piscicola Motoseni), insa densitatea era scazuta, mai apropiata de aceea a unei balti salbatice. Pe o suprafata de aproximativ 50 de hectare (suprafata poate varia in functie de nivelul apei; cand nivelul creste, lacul castiga in suprafata pe zona cu apa mica, din coada) existau dupa estimarile administratiei aproape 250 de crapi de cel putin 10kg. Crapi "de doua cifre", cum li se mai spune. Cinci crapi mari la hectar. Putin, prin comparatie cu alte carpodromuri din tara, cum ar fi Tancabesti. Nici crap mic nu era mult in acel moment. Horgesti era carpodrom doar pe jumatate. Pe mine ma interesa jumatatea cealalta, cea cu peste mare.

Horgesti 1

Ca aspect si structuri, lacul e dreptunghiular si plat. E o acumulare formata pe cursul unui parau. Seamana cu un teren de fotbal de mari proportii, cu o lungime de 900m si o latime de pana la 350m. La dig, apa are 2m, acolo e adancimea maxima. Spre mijloc, scade la 1,50m, iar in coada lacului coboara sub 1m. Scaderile de nivel sunt atat de lente, incat pe orice vad te asezi vei avea o adancime constanta. Pe malul pe care am pescuit de fiecare data, cel cu soseaua care vine de la Bacau, marginea apei e plina de pietre ramase dintr-un vechi drum. La cativa metri de mal, insa, zona cu pietre se termina si urmeaza un mal tare. Pe mijlocul apei, substratul devine foarte malos, dar nu in asa fel incat sa puna probleme de prezentare pentru nade sau pentru monturi. Sub apa, structurile sunt foarte putine si constau in mici zone cu fundul mai tare. N-am gasit niciuna care sa ofere vreun avantaj real pentru pescuit. Culoarea apei e maronie, vesnic tulbure.

Horgesti 6

Malurile sunt descoperite. Cele cateva salcii pletoase sub care te puteai adaposti au fost taiate si acum nu mai exista nimic care sa tina umbra. Altminteri, locurile sunt comode si iti poti instala cortul la un pas de lansete. Peisajul e pictural privind catre coltul din stanga al lacului, unde ai o mica padure de salcami pe malul opus, intinsa pe un deal inalt, pe care pasc turme de oi. In departare, alte dealuri rotunde si verzi dau o imagine pastorala.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

3 comentarii Adauga comentariu

Dan

22 noiembrie 2013

Super, o sa merg si eu in 2014 la lacul asta sa vad ce e cu el .. din poze m-am convins.. FIR INTINS !

Ioan Buda

24 iunie 2013

pt.Domnu Vlad Pavlovici daca are o adresa de mail asi dori sa intreb ceva personal in privinta pescuitului referitor la mulinete daca este posibil , ioanbuda1969@yaho.com adresa mea de mail
referidor la carlige
si lansete
Va multumesc

Nicu

26 mai 2013

Acesi problema cu vantul este si in balta de la Branistea Jud. Galati lacul avand structuri putine si fiind plat, pestele se ia dupa vant. Am avut o partida cand vantul a batut din fata si am prins bine. Cand au fost niste prieteni vantul batea spre celalat mal si nu au prins decat 5 kg de ciortan mic.

Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Horgesti Total Fishing Lacul Varlaam Baitshop 3 Baitmaker BigFish